20px

DESCRIERE BAHAMAS

BAHAMAS

Uniunea Bahamas (in engleza Commonwealth of The Bahamas), este o tara insulara in arhipelagul Lucayan ce consta din mai mult de 700 de insule si atoli din Oceanul Atlantic, la nord de Cuba si de insula Hispaniola (Haiti si Republica Dominicana), nord-vest de Insulele Turks & Caicos și sud-est de statul american Florida. Capitala se afla la Nassau, pe insula New Providence.

ISTORIE: Descoperita de Cristofor Columb in 1492 insula Bahamas era locuita de oamenii “lucayan”, ce vorbeau limba “taino”. Intre 1513 și 1648 a fost parasita in mare parte, bastinasii fiind trimisi de catre spanioli sa populeze Hispaniola. Din 1718 a devenit colonie britanica, odata ce britanicii au invins pirateria. Dupa Razboiul de Independenta al Statelor Uinite ale Americii, americanii au inceput sa vina in Bahamas, unde si-au adus si sclavii si au stabilit aici plantatii. Astfel populatia de culoare a devenit majoritara in aceasta perioada. In 1834 sclavia din Bahamas a fost abolita si, in prezent, descendentii sclavilor africani compun aproape 90% din populatie. Insa si astazi problemele rezultate din anii de sclavie fac parte din societate.

Bahamas a devenit teritoriu independent in 1973, teritoriu care face insa parte din Comunitatea Natiunilor(Commonwealth), pastrand ca monarh pe regina Regina Elisabeta a-II-a.

 Economia in regiune se bazeaza pe culturile de trestie de zahar, de ananas, pe cresterea animalelor, pe industria chimica, farmaceutica, energetica si petrochimica. Sunt dezvoltate si sectorul bancar si cel financiar. In turism sunt valorificate plajele, cluburile de golf, cazinourile si viata de noapte.

Harta Bahamas

 

LIMBA OFICIALA: Engleza

MONEDA OFICIALA: USD (1 EUR = $ de 1,12). In toate hotelurile se blocheaza o suma de pe card pentru eventuale cheltuieli (cartile de credit acceptate sunt American Express MasterCard, Visa).

CLIMA SI CAND SA MERGI IN BAHAMAS: clima este de tip subtropical spre tropical, moderata de curentul Gulf Stream, cu aspecte de clima tropical marina, cu  furtuni-uragane in perioada de schimbare a sezonului spre sfarsitul verii (iunie - noiembrie).

Bahamas se bucura de aproximativ 320 de zile insorite pe an; sezonul de varf este cuprins intre lunile decembrie - aprilie cand preturile la hoteluri sunt cele mai ridicate; apogeul sezonului turistic este de Craciun si de Paste. In extra sezon multe hoteluri fac reduceri semnificative.

Desi poate fi vizitat in tot timpul anului, Bahamas este mai putin recomandat ca destinatie in perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii iunie si mijlocul lunii noiembrie datorita furtunilor.

TURISMUL: printre destinatiile de vacanta cele mai cautate de turisti se numara insulele: Andros (care este si cea mai extinsa insula a arhipelagului), Grand Bahama, New Providence, Harbour, Insula Paradise si Insula Cat.

Insula Paradise si capitala Nassau ofera turistilor imaginea unei destinatii exotice si luxoase, cu o viata de noapte activa, cazinouri, in timp ce alte insule, ca de exemplu Insula San Salvador, reprezinta adevarate oaze de liniste si izolare intr-un unic peisaj tropical. Reciful Elbow Cay, cu plaja Tahiti, reprezinta un alt loc unde va puteti retrage de agitatia cotidiana deorece foarte putini turisti aleg sa vina pe plajele scaldate de aceste ape reci. O alta destinatie ce merita amintita este reciful Saddle Cay, ce are forma unei potcoave, localizat in partea de nord a Insulelor Exuma; veti avea o priveliste salbatica. Multe alte insule va asteapta sa le explorati, precum Robinson Crusoe.

Una dintre cele mai cautate atractii din intreg arhipelagul este Bariera de corali Andros, una dintre cele mai mari din lume ca marime. Andros Reef se intinde in aproape toata zona estica si este renumita printre amatorii de scufundari pentru intensitatea vietii marine, marimea bancurilor de pesti si puritatea apei. Cele mai vizitate zone ale recifului sunt Three Sisters - una dintre cele mai vechi colonii de corali si Petrified Forest extrem de spectaculoasa prin formele ciudate ale recifului.

La circa 40 km distanta de Freeport, pe o intindere de peste 16 ha se afla cel mai mare parc national din Bahamas. Parcul include sase ecosisteme distincte in care se gasesc paduri de mangrove, ferigi uriase, specii de flori rare inclusiv orhidee. Si, ca o ciudatenie, pinul continental convetuieste alaturi de palmierii tropicali, iar prunii pitici alaturi de plantele de aloe. In arealul parcului se gaseste cel mai intins sistem de pesteri submarine; pesterile si grotele sunt accesibile atat dinspre uscat cat si dinspre mare, iar scufundarile sunt permise cu aprobare doar in anumite zone.

Bahamas este pamantul celor mai frumoase plaje, cu un nisip a caror culoare variaza de la alb cristalin la roz-pal, iar un sejur aici poate include pe langa plaja, activitati nautice, plimbari in centre istorice, viata de noapte si chiar croaziere efectuate de firmele locale.

Din punct de vedere a florei si faunei, Bahamas reprezinta un paradis exotic al pasarilor, al palmierilor si a intregii vegetatii tropicale. Exista locuri unde pasarile depasesc ca numar oamenii, asa cum este Insula Great Inagua ce are o populatie umana mai mica de 1.000 persoane, dar gazduieste in schimb peste 80.000 de pasari: flamingo, papagali, egrete, pelicani, rate, gaste, bufnite.

DIVERSE:
- urmarirea balenelor este sportul favorit in Bahamas;
- multe dintre insulite sunt proprietatea privata a starurilor de cinema, a oamenilor de afaceri si a persoanelor instarite atrase de facilitatile fiscale;
- principalul eveniment al anului in Bahamas este Festivalul Junkanoo, manifestare asemanatoare lui Mardi Gras din New Orleans sau Festivalului din Rio de Janeiro. Petrecerea incepe pe 26 decembrie si tine pana in prima zi a Noului An desfasarandu-se ca o competitie de dans, muzica si costume.
- in apropierea localitatii Bluff Morgan din nord estul extrem al Insulei Andros, se afla o pestera de care sunt legate o sumedenie de legende, despre comori ce ar fi fost ascunse acolo de temutul pirat Henry Morgan.
- dupa inchiderea localurilor de distractie din Cuba (aflata la mica departare), in anii ’60, Bahamas s-au transformat intr-o oaza a pacatelor;
- Insulele Bahamas sunt un adevarat rai pentru iubitorii de scufundari. In apele calde, pestii tropicali pot fi admirati la adancimi de 40 de metri.

LINK INFORMATII INSULELE BAHAMAS

IMBRACAMINTE: se recomanda tinute lejere de vara, pentru tot timpul anului. Totusi, pentru serile din decembrie pana in luna mai, precum și in restaurante unde este permanent pornit aerul condiționat, este bine sa aveti in bagaj si jachete ușoare. Costumele de baie sunt premise numai la plaja si piscine (interzis “topless”). In hoteluri si restarurante se recoamnda garderoba de ocazie.

INFORMATII UTILE:

- pentru unele plaje se recomanda incaltari speciale de baie

- de la mijlocul lunii februarie pana la jumătatea lunii aprilie este vacanța de primavara (Spring Break) a studentilor americani si vin in numar foarte mare in Bahamas; in aceasta perioada destinatia, mai ales plajele (unde se organizeaza petreceri nocturne), este foarte aglomerata

- se percepe o taxa de iesire din tara, la aeroport, in valoare de 15 USD / persoana

- pentru energia electrica este nevoie de adaptor

- diferenta de fus orar GMT -6h

IMPORTANT:

- este necesar pasaport normal valabil minim 6 luni de la data incheierii derularii programului

- este recomandata asigurarea medicala

- incepand cu anul 2009, cetatenii romani pot calatori in Bahamas fara viza pentru o perioada de pana la 3 luni (90 de zile) in decursul a 6 luni (180 de zile) de la data intrarii in tara.

Page rendered in 0.1205 seconds using 1.29 of memory.
Solicita oferta