20px

DESCRIERE IORDANIA

Iordania, oficial denumita Regatul Hasemit al Iordaniei, este o tara araba din Orientul Apropiat care se invecineaza cu Siria in nord, cu Irak in nord-est, cu Arabia Saudita la est si la sud si cu Israel si Autoritatea Nationala Palestiniana la vest.
Impreuna cu Israelul imparte coasta Marii Moarte si pe cea a Golfului Akaba (Eilat) al Marii Rosii, impreuna cu Arabia Saudita, Israel si Egiptul, micul port Akaba fiind singura sa iesire la mare.

Iordania poate fi descrisa in doar cateva cuvinte ca fiind contrastanta, incantatoare si uimitoare. O tara mica din Orientul Mijlociu, se invecineaza cu Siria si Irak, Arabia Saudita si Israel, cu acesta din urma impartind coasta Marii Moarte.
Tara musulmana al carui nume are profunde radacini biblice, provenind de la numele raului Iordan, denumit dupa Or Dan, acesta fiind unul dintre cei 12 fii ai lui Iacob din Geneza.
Un taram inzestrat cu sute de ani de istorie a lumii, Iordania este locul unde Iisus a fost botezat de catre Ioan Botezatorul, unde Alexandru cel Mare a infintat orasul Jerash si unde a fost ridicata Petra, una dintre cele 7 minuni ale lumii.

 

 RELIGIE: principala religie este islamul de rit sunit.

LIMBA OFICIALA: araba.

ISTORIE
Teritoriul Iordaniei, sarac in resurse, dar bogat in istorie, a inceput sa fie mentionat in jurul anului 2000 i.Hr. cand semitii amoriti s-au stabilit pe malul estic al raului Iordan, in timp ce canaanitii (care apartineau de filisteni) s-au asezat pe malul vestic al Iordanului. Printre invadatorii si colonistii care au trecut prin Iordania se numara, in ordine cronologica, anatolienii, egiptenii, israelitii, asirienii, babilonienii, persii, grecii, caldeenii, romanii, arabii musulmani, cruciatii crestini, otomanii si britanicii.

ACORDUL SYKES–PICOT 
In timpul Primului Razboi Mondial, pentru a submina dominanta otomana din Orientul Apropiat si a prelua sub dominatie britanica teritoriile extirpate din trupul omului bolnav (sintagma care caracteriza Imperiul Otoman in descompunere), Regatul Unit a sprijinit declansarea revoltelor arabe din anii 1916-1918.
Un rol deosebit in unirea unor triburi dispersate in regate ad-hoc cu cate un seic colaborator cu britanicii, numit peste noapte rege, l-a jucat locotenent-colonelul britanic de informatii T. E. Lawrence (1888–1935), mai cunoscut ca Lawrence al Arabiei.
Documentele acordului secret Sykes–Picot, care venea sa reglementeze dezideratele colonialiste franceze si britanice in Orientul Mijlociu, au incaput pe mainile otomanilor (s-a lansat zvonul ca dupa Revolutia Sovietica din 1917 documentele acordului au fost gasite de sovietici in arhivele ministerului de externe al Rusiei si transmise otomanilor in schimbul unor avantaje) au fost transmise seicilor arabi, fapt care a destramat marea insurectie araba anti-otomana organizata de britanici. Augustus John: Lawrence al Arabiei (T. E. Lawrence) in timpul celui de-al II-lea razboi mondial, Regatul Unit a organizat, instruit si inarmat armata transiordaniana sub comanda generalului John Bagot Glubb (Glubb Pasa) si a altor 47 de ofiteri britanici, Legiunea Araba Iordaniana a devenit cea mai performanta, mai bine antrenata si mai utilata forta din zona.

TURISM
Iordania este o tara bogata in obiective turistice, cu o puternica insemnatate religioasa si istorica pentru omenire.

PETRA
Cel mai interesant loc din Iordania si una din cele sapte minuni al lumii moderne este orasul antic Petra. Cunoscut sub numele de Orasul rosu, sau Orasul Roz, Petra a fost pe vremuri capitala regatului Nabatean, inainte de a deveni parte a Imperiului roman. Asezarea a fost abandonata si uitata timp de secole intregi  de lumea vestica, insa a fost redescoperita in secolul al 19-lea.
 Cetatea antica Petra a fost sculptata intr-un canion de catre poporul nanibian, fiind o adevarata fortareata de necucerit. Pozitia sa strategica pe rutele comerciale ale Orientului a atras atentia romanilor care au si cucerit-o in anul 106. Dupa o serie de cutremure, cetatea a fost parasita in secolul VII, pana in 1812, cand a fost redescoperita de catre exploratorul Johann Ludwig Burckhardt. Templele sapate direct in stanca sunt un tezaur cunoscut in intreaga lume, intrand in Patrimoniul Mondial al UNESCO din 1985.

reduceri-early-booking


WADI RUM
Wadi Rum este casa beduinilor din tribul Zalabia care, lucrand cu alpinisti si calatori, au reusit sa dezvolte un ecoturism care le este acum sursa principala de venit. Aceasta zona este acum una din atractiile turistice cele mai importante ale Iordaniei, atragand un numar mare de turisti straini, in special iubitorii de alpinism dar si pe cei care doresc sa experimenteze posibilitatea de a merge in safari pe cal sau pur si simplu, pentru excursii de o zi de la Aqaba la Petra.
Multe dintre atractiile majore din Wadi Rum sunt repere naturale si formatiuni de roca, precum si culori unice de nisip sau stanca. Culorile rosietice si portocalii au facut ca multe pelicule sa fie filmate in acest decor: Planeta rosie din Martianul este de fapt peisajul de aici.
Alte activitati des intalnite in peisajele desertice includ camparea sub stele, echitatia dar si alpinismul intre formatiuni de roca masive.
Este  o vale desertica cunoscuta pentru peisajul sau ce-ti opreste respiratia. Aici nu se gasesc asezari omenesti permanente, doar triburi de beduini si nomazi, ocazional. Chiar daca ne imaginam desertul sub forma dunelor de nisip, Wadi Rum se lauda cu munti de gresie si stanci falnice de granit.

reduceri-early-booking


CASTELELE DESERTULUI
Aceste frumoase structuri, exemple ale arhitecturii si artei islamice timpurii sunt marturie a unei epoci apuse din istoria bogata a acestei tari. Decoratiunile de inspiratie persana sau greco-romana ne spun povestea vietii de zi cu zi din aceste tinuturi in secolul al VIII-lea. Numite castele datorita aspectului impozant, aceste constructii au avut in realitate alte scopuri: popas pentru caravanele de camile, centre pentru schimburile comerciale sau avanposturi. Datorita sculpturilor si frescelor care s-au pastrat foarte bine, Qasr Amra este o experienta unica in felul sau. Acest castel foarte bine conservat era folosit drept fortareata, dar si resedinta temporara pentru calif. Cele mai remarcabile atractii ale acestui mic palat sunt sala de receptii si hamamul, amandoua bogat decoarate cu picturi murale reprezentative pentru arta din acea perioada. In continuare se poate vizita Qasr Kharanah, situat in mijlocul unei intideri desertice vaste, avand cea mai impozanta silueta si fiind cel mai fotogenic dintre toate castelele. Probabil numele “Castele Desertului” se datoreaza acestei structuri al carui scop nu a fost stabilit in mod clar, existand mai multe teorii in acest sens. Desi in mod clar acesta nu era un castel, Kharanah era o cladire importanta pentru umaiazi, dovada fiind forma si dimensiunea. Avand aspectul unui caravanserai, Kharanah nu era situat pe nicio ruta comerciala importanta si in interiorul sau nu s-a gasit nicio forma de depozitare a apei. Singura supozitie care sta in picioare este faptul ca aceasta constructie era folosita drept loc de intalnire intre elita Damascului si triburile de beduini.

reduceri-early-booking

 

AMMAN
Amman este capitala Iordaniei, dar si cel mai mare oras din tara, centru cultural si comercial. Daca alegi o vacanta in Iordania, mai mult ca sigur vei petrece ceva timp si in Amman. Aici sunt o multime de ruine romane reprezentate prin cateva puncte cheie precum Amfiteatrul Roman si Nymphaeum. Capitala chiar merita vizitata deoarece aici se afla cateva structuri importante precum Templul roman al lui Hercule si Palatul Ummayad. Daca esti la palat in timpul rugaciunii, uita-te in jos, spre oras si vei avea o priveliste uimitoare.

reduceri-early-booking

 

TRANSPORT
Transportul public se realizeaza cu autobuze si  microbuze, insa este de preferat deplasarea cu taxiul, utilizat la scara larga.
Nu exista o retea feroviara pentru transportul de calatori. Iordania dispune de o singura linie aflata in sud, destinata exclusiv transportului industrial de fosfati.

SANATATE
Sistemul medical este bazat pe asigurarile de sanatate si furnizeaza servicii de buna calitate. In cazul unor situatii de urgența, cetatenii romani se pot adresa, contra cost, oricarei unitați sanitare.
Va recomandam cu insistența sa va incheiati asigurare de calatorie, medicala si de viata in cazul unei calatorii in Iordania, costurile serviciilor medicale/de repatriere fiind ridicate.
De asemenea, in momentul intrarii pe teritoriul Iordaniei trebuie sa solicitati societătii la care a fost incheiata asigurarea, denumirea, adresa si numarul de telefon al agentului din Iordania caruia va puteti adresa pentru decontarea cheltuielilor medicale efectuate, precum si pentru clarificari privind procedura.
Vaccinarea nu este obligatorie pentru turiști, cu excepția celor proveniți din țări/zone în care se manifestă diferite epidemii.

Packages title Packages subtitle
City Break title City Break subtitle
Hotel title Hotel subtitle
Cauta zbor catre Iordania in perioada dorita
Activities title Activities subtitle
Transfers title Transfers subtitle
Plecare
Destinatie
Data plecare
Data intoarcere
Solicita oferta